Proiectul “HikeWays” este un parteneriat de cooperare Erasmus+ în educația școlară care s-a desfăşurat în perioada 2021-2023 şi a fost implementat de patru instituţii din trei ţări diferite: Polonia, România şi Slovenia.
Proiectul și-a propus promovarea explorării mediului înconjurător de către profesorii şi elevii din sistemul de învăţământ public. HikeWays s-a axat pe promovarea stilului de viaţă sănătos prin organizarea excursiilor în natură combinând această activitate extracurriculară cu lecţii interdisciplinare realizate de către profesori.
Principalul rezultat al proiectului a fost un Manual care conține hărți digitale, metodologii de predare interdisciplinară în timpul turelor la munte precum și descrierea unor trasee montane şi a locurilor significante din apropiere.
Manualul a fost completat cu o pagină web și o pagină de socializare a proiectului. Aici, elevii și profesorii au avut libertatea de a-și înregistra propriile experienţe montane în format narativ sau prin fotografii, respectiv să interacționeze și să împărtășească bune practici pe tematica proiectului.